
Potrivit proiectului, noul Palat al Justiției va avea două corpuri de clădire, pentru Tribunal și Judecătorie, cu elemente care vor fi preluate din arhitectura vechiului Tribunal Județean. Noul Palat va fi amplasat pe un teren pus la dispoziție de Consiliul Județean și va fi realizat de Compania Națională de Investiții în baza unui memorandum încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Justiției. Memorandumul încheiat în decembrie 2014 vizează consolidarea infrastructurii instanțelor de judecată aflate în municipiile reședință de județ, consolidarea infrastructurii parchetelor aflate în municipiile reședință de județ.

