Ca în fiecare an ne-am străduit ca și în 2023 să oferim o experiență deosebită, să facem încă o ediție ”Mausolee pe bicicletă” de legendă. La startul ediției din acest an se vor afla peste 130 cicliști, pregătiți să pedaleze eroic și să descopere peisajele minunate dar și tradițiile culturale și gastronomice ale Vrancei. Ediția din acest an va avea punctul de plecare în fața Primăriei orașului Odobești tocmai pentru a da posibilitatea participanților de a descoperi locuri și tradiții noi, mai ales că în această perioadă orașul este în mare sărbătoare căci în acest week-end este ”Toamnă odobeșteană”! ”Mausolee pe bicicletă” este un adevărat festival cultural în care, pe lângă traseul plin de peisaje spectaculoase, vom avea parte și de momente artistice de excepție precum și de delicii gastronomice din zona Vrancei. La Mausoleul Mărăști vom avea un spectacol folk oferit de Cătălin Stepa iar la Soveja vom sărbători centenarul Mausoleului Eroilor. Cu această ocazie, alături de Muzeul Vrancei, am pregătit la Mausoleul Eroilor Soveja câteva momente speciale – printre care o expoziție foto ”Mausolee pe bicicletă” dar și un concert de excepție al minunaților copii din Corul Parohiei Irești, condus de preotul Ionel Miron. Vom omagia prin acest program artistic eforturile unei generații care s-a sacrificat pentru apărarea națiunii și realizarea României Mari în 1918. Seara, aproape de finalul evenimentului, la Monumentul Istoric Biserica Cazaclii cicliștii vor avea ocazia unică de a vedea tradiția Meșteșugului Vinului, un obicei vechi de sute de ani păstrate de Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei”. Ceremonia de medaliere a cicliștilor va avea loc într-un loc cu totul și cu totul special și exclusivist – Crama Beciul Domnesc, transformată într-un adevărat centru turistic de cel mai mare producător de vinuri din România. – – – Mausolee pe bicicletă” 2023 este un eveniment organizat de Asociația ”Monumente în Vrancea” și partenerii: Consiliul Județean Vrancea, Muzeul Vrancei, Primăria Odobești, Primăria Municipiului Focșani, Primăria Răcoasa, Primăria Soveja, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, Inspectoratul Județean de Jandarmi Vrancea, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny”, Garnizoana Focșani, Salvamont Vrancea, Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”, Teatrul Municipal ”Maior Gh. Pastia”, Focșani și Ateneul Popular ”Maior Gh. Pastia”, Focșani. Sponsorii evenimentului sunt: Beciul Domnesc (sponsor platinum); Evergent Investments (sponsor gold); Intervenții Active în Atmosferă (sponsor silver); Crama Pandora; Premium Porc Group; Ropharma; T&T Vision; Tradiții Vrâncene; Aurora Odobești; Dentrust; All Vet; Nova Gym; Asociația ”The Gentlemen Bikers”; Florăria ”Petruța”; Ana Are; Branko – Coffee To Go; Buticul dulce; UMO Serv; Caspro Publicitate; Partenerii de mobilitate sunt: Hyundai, Peugeot și ACS Odobești și Cavalerul Negru; Partener tehnic: Decathlon Focșani; – – – ”Mausolee pe bicicletă” 2023 se desfășoară în cadrul în cadrul ”Zilelor europene ale patrimoniului” cu tema „Patrimoniul cultural și comunitatea locală” și a Săptămânii Europene a Mobilităţii, tema din acest an fiind “Eficiență energetică-Save energy”.