Autorităţile au o evaluare care merge până la 1.500 de cazuri de COVID-19 pe zi, în condiţiile în care se redeschid restaurantele, cinematografele, teatrele şi şcolile, dar dacă se respectă regulile, afirmă ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Dacă regulile nu vor fi respectate, numărul îmbolnăvirilor va fi mai mare și atunci vor fi impuse noi restricții în anumite zone, spune Tătaru.
Întrebat, luni, dacă autoritățile vor putea face față unui număr mare de cazuri de COVID-19, după redeschiderea restaurantelor, a teatrelor, cinematografelor şi după începerea şcolii, ministrul Sănătății a spus că situația va putea fi gestionată dacă se respectă regulile.
- ”În măsura în care avem o respectare a regulilor impuse prin ordin de ministru comun cu miniştrii de resort pentru fiecare activitate care se reia, atunci putem gestiona o creştere a numărului de cazuri, o creştere mică pe care o asumăm. În măsura în care nu se vor respecta aceste reguli, vom avea o creştere a numărului de cazuri.
- Avem evaluare care merge până în 1.500 de cazuri în condiţiile în care se respectă regulile.
- În condiţiile în care nu se respectă regulile, vom avea o creştere şi atunci vom fi nevoiţi să intervenim cu restricţii în anumite zone”, a declarat ministrul Sănătății.
Chestionat dacă mai este valabilă prognoza de 2.800 de cazuri pe zi, Tătaru a răspus: “Prognoza era dată de acum două luni şi jumătate. Aş merge pe o prognoză în care toată lumea respectă regulile şi fiecare dintre noi ne facem partea noastră de treabă. Atunci vom avea o creştere a numărului de cazuri mică, acceptabilă, în condiţiile în care putem gestiona şi terapiile intensive”.
Guvernul a decis, luni, deschiderea de la 1 septembrie a restaurantelor, cafenelelor, cinematografelor instituțiilor de cultură și spectacole, cu respectarea unor măsuri de protecție sanitară. Barurile, cluburile și discotecile rămân închise în continuare.