Școlile rămân în scenariul roșu, însă autoritățile permit organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți cu participarea unui număr de maximum 25 de persoane în interior, conform Hotărârii numărul 54 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), adoptată în ședința de astăzi, 12 noiembrie.
Astfel, conform noului text de lege, „se propune menținerea organizării de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 25 de persoane în interior și de maximum 50 de persoane în exterior și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății.”
Toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat și private, cu excepția creșelor și after school-urilor, au fost închise prin ordinul de ministru nr. 5.972 din 8.11.2020. Conform ordinului:
Art. 2 (1) Activitățile didactice pentru unitățile prevăzute la art. 1 vor fi desfășurate în sistem on-line, conform Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.545/2020. Ordinul vine după ce posibilitatea de suspendare a școlii fizice până pe 31 decembrie 2020, prin acest ordin al ministrului Educației, a fost aprobată prin ordonanța de urgență nr 192, document care a fost publicat în Monitorul Oficial. În preambulul actului normativ Guvernul motivează urgența prin faptul că neluarea deciziei “poate genera disfuncționalități majore cu efecte negative asupra bunei desfășurări a activităților din sistemul național de învățământ, dar și asupra elevilor”.