Se caută constructor pentru reabilitarea străzii Mare a Unirii

 Proiectul de investiție aflat în procedura de achiziție publică prevede refacerea trotuarelor, aleilor, parcărilor, a covorului asfaltiv. Valoarea lucrărilor a fost estimată de municipalitate la aproape 4,6 milioane lei, fără TVA.

Tot în procedură de achiziție publică este și proiectul de investiție care prevede refacerea podului peste calea ferată pe bulevardul Mărășești, către Odobești. Reabilitarea pasajului a fost estimată la cinci milioane lei, fără TVA. Cu o lungime de 222,5 metri și o lățime de 11,25 metri, podul este în stare avansată de degradare iar investițiile trebuie realizate de administrația locală. Deficiențele constatate în urma unei expertize tehnice constau în „zone poroase, bavurate, armături vizile și corodate, grinzi exflorescente, parapeți puternic degradați cu bucăți mari de beton desprinse, dispozitivele pentru rosturile de dilatație distruse, plăcile pentru canalele de instalații luminat sunt sparte în mai multe puncte, parapet metalic pietonal ruginit, deformat, guri de scurgere colmatate și ruginite, instalație de iluminat public insuficientă, nu există canalizare pentru apele meteorice”.

Printre lucrările propuse se numără injectarea cu rășini epoxidice a fisurilor și crăpăturilor în elevații, înlocuirea armăturilor corodate, reparații la zonele cu beton degradat, refacerea rosturilor de dilatație, a hidroizolației, refacerea trotuarelor pietonale, a căii rutiere, realizarea de protecții anticorozive ale elementelor din beton.

Știri despre: ,