În cursul zilei de astăzi, un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din comuna Vrâncioaia, a fost găsit decedat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Vrancea.
Acesta era în arest preventiv din data de 21 noiembrie a.c., fiind cercetat pentru o faptă de omor produsă în noaptea de 20/21.11.2019.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările efectuandu-se sub directa supraveghere a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.
Tânărul de 33 de ani din satul Ploștina, comuna Vrâncioaia, a fost arestat preventiv ieri, pentru că și-a omorât tatăl, scrie monitoruldevrancea.ro. S-a întâmplat în seara zilei de 20 noiembrie a.c., în locuința lor. Reținerea bărbatului s-a făcut joi dimineață și în aceeași zi a și fost prezentat magistraților de la Tribunalul Vrancea cu propunere de arestare preventivă, care au emis mandat de arestare pentru 30 de zile sub acuzația de omor. Potrivit unor surse, crima a fost comisă pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan. Tânărul și-a înjunghiat tatăl cu un cuțit, iar lovitura aplicată a dus la decesul acestuia.
Din anchetă a rezultat că inculpatul locuia în aceeași casă cu părinții săi, dar într-un corp separat al clădirii în care el și-a amenajat un dormitor și o bucătărie. În ziua crimei, tânărul a lucrat la o mănăstire de pe raza județului, după care a plecat către casă. Pe drum și-a luat câteva produse alimentare, iar când a ajuns acasă i le-a lăsat mamei sale și a plecat prin comună, ajungând și la două magazine unde a consumat alcool. Când s-a întors acasă, inculpatul, care era băut bine, a mers în corpul de casă al părinților săi, respectiv într-o cameră în care se afla tatăl său. Băut fiind, inculpatului i-a sărit imediat țandăra în momentul în care părinții i-au reproșat că este post și că el nu-l respectă. Astfel, între inculpat și tatăl său s-a iscat o ceartă care a culminat cu gestul necugetat al fiului. Acesta din urmă a pus mâna pe un cuțit care se afla în camera în care era tatăl și i-a aplicat acestuia o lovitură în zona superioară a abdomenului. Mama, care la momentul scandalului nu era în cameră cu cei doi s-a trezit și ea și a mers să vadă ce se întâmplă. În acel moment fiul era cu cuțitul în mână, iar tatăl acestuia sângera abundent. Mama a întrebat ce s-a întâmplat dar nimeni nu i-a răspuns, soțul său nemaiputând face acest lucru. Femeia i-a smuls cuțitul din mână fiului , după care victima a fost pusă pe pat și s-a sunat la 112. Din păcaate, până la sosirea cadrelor medicale de la ambulanță, care au încercat să o învețe pe femeie să-i oprească sângerarea soțului, acesta din urmă a decedat.
La audieri inculpatul a recunoscut că și-a lovit tatăl cu cuțitul, dar a precizat că nu ar fi vrut să facă acest lucru. El a explicat că în timp ce intenționa să ia ceva să mănânce, o pisică ar fi furat ceva din mâncarea lui, moment în care el s-a aplecat sub pat pentru a prinde pisica și, cum avea cuțitul în mână, tatăl său care era întins pe pat s-ar fi întors și ar fi căzut peste el și implicit peste cuțitul pe care îl avea în mână.