Am propus consilierilor județeni și cu unanimitate am aprobat Nota Conceptuală și Tema de Proiectare pentru modernizarea drumului județean 205L, pe sectoarele: – int. DJ 205D (Grumaz) – Vrâncioaia – Spinești – Păulești – Tulnici – int. DN2D Starea actuală a drumului afectează siguranța și dezvoltarea acestor comunități, de aceea această investiție este una urgentă și necesară. Prin modernizare, locuitorii și cei care vor tranzita aceste zone, vor beneficia de:
accesibilitate mai bună și drumuri sigure
condiții moderne de deplasare pentru șoferi și pietoni
impuls pentru dezvoltarea economică, socială și turistică a zonei În prezent, echipa tehnică lucrează la documentațiile necesare: expertize, studii de teren și obținerea avizelor, urmând să-l depunem la finanțare pe fonduri europene.
Drum cu drum, construim infrastructura care apropie comunitățile, sprijină dezvoltarea locală și aduce Vrancea mai aproape de viitor.