Pentru prima dată, în acest an, pe 2 aprilie, va fi sărbătorită Ziua Instituţiei Prefectului, zi instituită prin Legea nr. 348/2018. Potrivit legiuitorului, acesta constituie un prilej important de „recunoaștere a rolului și meritelor pe care Instituția Prefectului le-a avut de-a lungul timpului la dezvoltarea țării din punct de vedere economic, cultural și social”. Astfel, ziua de 2 aprilie va fi marcată în Focșani cu o serie de activități. Pe platoul din fața Prefecturii Vrancea, începând cu ora 12.00, elevii din cadrul unităților de învățământ vrâncene vor fi preluați de către specialiști din cadrul structurilor M.A.I. și anume Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea, Inspectoratul de Poliție Județean și Inspectoratul Județean de Jandarmi „Eracle NICOLEANU“ care le vor prezenta echipamentele și autospecialele folosite la intervenții. În paralel, în sala de ședințe a Prefecturii va avea loc o prezentare a instituției la care vor participa reprezentanți ai instituțiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Instituția își deschide porțile pentru a-i primi pe elevii dornici să viziteze Palatul Administrativ (Cabinetul Prefectului, Sala nr. 11 și birourile serviciilor din cadrul Prefecturii) și să-i cunoască pe cei care lucrează în cadrul structurilor funcționale din cadrul IP Vrancea. De asemenea elevii vor putea vizita și sala de examinare pentru obținerea permisului de conducere din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule (S.P.C.R.P.C.Î.V.) Vrancea.