Cei 3.961 de delegați prezenți la Congresul PSD și-au votat, sâmbătă, la Sala Palatului, preferații în funcțiile de președinte, președinte executiv și secretar general. Potrivit unor surse, Viorica Dăncilă a obţinut cele mai multe voturi pentru şefia PSD. Potrivit aceloraşi surse, momentan, cele mai multe voturi merg spre:
- Președinte: Viorica Dăncilă
- Președinte executiv: Eugen Teodorovici
- Secretar general: Mihai Fifor
Teodorovici are însă un mic avans față de următorii concurenți, au zis sursele citate, astfel că aici pot apărea surprize. Candidații finali au fost pentru președinte Viorica Dăncilă, Șerban Nicolae, Ecaterina Andronescu și Liviu Pleșoianu; pentru președinte executiv: Daniel Suciu, Eugen Teodorovici, Daniel Florea și pentru secretar general: Gabriel Petrea, Felix Stroe, Codrin Ștefănescu, Mihai Fifor, Rodica Nassar.