
Specialiştii vor acum să facă alte studii care să le explice de ce căpuşele preferă în special această grupă şi cum putem evita să intrăm în contact cu ele. Căpuşele sunt paraziţi purtători de bacterii, care se hrănesc cu sânge şi sunt răspândiţi în special în zonele cu vegetaţie bogată, menționează ampress.În cadrul testelor efectuate în laborator, cercetătorii de la Universitatea Masaryk din Cehia au picurat mici mostre de sânge din grupele A, B, AB şi 0 pe o suprafaţă sterilă pe care a fost amplasată ulterior o căpuşă comună, Ixodes ricinus. Oamenii de ştiinţă au monitorizat mişcările acesteia timp de două minute.
Rezultatele au relevat că în proporţie de 36% căpuşele au preferat grupa de sânge A, în timp ce 15% dintre paraziţi au înclinat către grupa B. ”Studiul demonstrează că grupa de sânge ar putea fi unul dintre factorii determinanţi pentru preferinţele alimentare ale căpuşelor Ixodes ricinus”, a notat cercetătoarea Alena Zakovska din cadrul universităţii amintite.

