Mare atenție! Pneumonia netratată poate duce la deces

Sursa foto:kashmirage.net
Sursa foto:kashmirage.net

Pneumonia este o boală foarte gravă pe care o poate face oricine. La bază, este o complicație a unei infecții respiratorii, cu precădere gripa. Dar mai există și alte cauze diferite ale acestei boli. Adulții seniori, copiii și persoanele cu boli cronice, inclusiv BPOC și astm, au cele mai crescute riscuri de a face pneumonie, potrivit site-ului lung.org.

Care sunt simptomele pneumoniei?

Ele pot varia, de la blânde la severe, în funcție de ce pneumonie aveți, de vârstă și de starea de sănătate. Simptomele sunt tuse (cu mucus verde, galben și, uneori, chiar cu sânge), febră (care poate fi ușoară sau severă), frisoane, respirație greoaie, mai ales când urcați scările, durere în piept, durere de cap, transpirații, pierderea apetitului, energie scăzută, oboseală sau confuzie (mai ales în cazul bătrânilor). Simptomele pot varia, în funcție de pneumonia pe care o aveți, dacă este virală sau bacteriană. În pneumonia cauzată de bacterii, aveți febră mare, transpirați, puls crescut. Buzele și unghiile pot avea o nuanță albăstruie, din cauza lipsei de oxigen din sânge. Pot apărea stări de delir sau confuzie. Pneumonia virală se manifestă prin febră, durere de cap, dureri musculare, slăbiciune, apnee. Tusea se agravează și expectorați mucus. Dacă aveți cea mai mică bănuială că suferiți de pneumonie, trebuuie să vă prezentați de îndată la medic.

Știri despre: ,