Invitaţie către unităţile de învăţământ în vederea simplificării procedurilor administrative aplicabile cetăţenilor

 

 

 

În contextul începerii noului an şcolar,  Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea reaminteşte că utilizarea  sistemului   informatic   PatrimVen  de către unităţile de învăţământ  conduce  la  eficientizarea activităţilor instituţionale şi vine în sprijinul cetăţenilor care nu mai sunt nevoiţi să se deplaseze la sediul organului fiscal pentru obţinerea adeverinţelor de venit necesare acordării burselor şcolare. 

PatrimVen este un depozit de date în care sunt colectate şi agregate date obţinute de Ministerul Finanţelor/A.N.A.F, în condiţiile legii, de la autorităţile/instituţiile publice şi de interes public, din administraţia publică centrală şi locală ori de la contribuabili/plătitori şi care sunt puse la dispoziţia autorităţilor publice, instituţiilor publice şi de interes public din administraţia publică centrală şi locală, precum şi altor persoane juridice de drept privat, în beneficiul cetăţenilor şi în scopul realizării atribuţiilor stabilite de normele juridice care reglementează activitatea instituţiilor, autorităţilor ori persoanelor juridice de drept privat care primesc respectivele informaţii şi/sau documente.

Invităm unităţile de învăţământ de pe raza judeţului Vrancea înrolate în PatrimVen  să acceseze baza de date pentru a nu mai trimite contribuabilii să solicite adeverinţe de venit de la organul fiscal în condiţiile în care acest lucru poate fi făcut, simplu, de către acestea. 

Unităţile şcolare care nu au demarat procedura de înrolare sunt rugate să urgenteze accesarea serviciilor sistemului informatic PatrimVen, având în vedere că potrivit prevederile art 701 alin.(1) lit a) din Legea 207/2015,  privind Codul de Procedura Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare , sunt obligate să o facă. 

Tocmai pentru a veni în sprijinul cetăţenilor  până la finalizarea procedurii de acces în cadrul sistemului informatic, unităţile şcolare neînregistrate în PatrimVen pot transmite centralizat instituţiei noastre cererile pentru adeverinţele de venit pentru elevii/membrii de familie ai acestora. 

 

 

 

 

 

Știri despre: