Modernizarea sistemului național EURODAC

 

Inspectoratul General pentru Imigrări derulează activități în cadrul proiectului “Extinderea, dezvoltarea și modernizarea sistemului național EURODAC”, finanțat prin Programul Național – Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare. Proiectul se derulează în perioada 2021-2022 și are o valoare de 9.376.636 lei.

 Inspectoratul General pentru Imigrări derulează în perioada 2021-2022, activități în cadrul proiectului Extinderea, dezvoltarea și modernizarea sistemului național EURODAC ”- cod proiect ROFAMI2020OS1P18, finanțat prin Programul Național – Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare și are o valoare de 9.376.636 lei, dintre care 7.032.477 lei finanțare nerambursabilă, iar 2.344.159 lei contribuție națională.

Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătățirea condițiilor de recepție, creșterea calității procedurii de azil și combaterea migrației ilegale. Scopul acestuia îl reprezintă extinderea și modernizarea sistemului național EURODAC prin achiziționarea de hardware și software.

Astfel, vor fi achiziționate 52 de stații fixe de amprentare, 12 stații portabile de amprentare, 6 stații de lucru cu monitor și UPS, 11 calculatoare portabile, 25 de echipamente pentru rețea, 6 servere și alte bunuri necesare bunei funcționări a sistemului.

De asemenea, se va avea în vedere instalarea și configurarea noilor echipamente, cele utilizate în prezent fiind relocate într-un alt sediu al Inspectoratului General pentru Imigrări unde vor funcționa ca sistem de backup, capabil ca în orice moment să preia, în mod automat, funcționalitățile sistemului.

Activitățile desfășurate au un impact direct asupra creșterii capacității de înregistrare/comparare/stocare a datelor biometrice a solicitanților de protecție internațională și a străinilor cu ședere ilegală, aplicând tehnologiile de preluare și transmitere a amprentelor în sistemul EURODAC, în conformitate cu cerințele UE și îmbunătățește reacția structurilor competente în cazul unui aflux masiv de migranți, prin utilizarea stațiilor portabile de amprentare.

Grupul țintă al proiectului este reprezentat de cetățenii străinii care solicită o formă de protecție internațională în țara noastră, cei aflați ilegal în România în vederea aplicării procedurii de determinare a statului membru responsabil și pentru care sunt necesare activități de amprentare și verificare în sistemul EURODAC.

Proiectul își propune creșterea capacității Inspectoratului General pentru Imigrări de a-și îndeplini obligațiile prevăzute de legislația națională și cea europeană, pentru a contribui activ la Sistemul Comun European de Azil și a îndeplini dezideratul Programului de la Stockholm în domeniul combaterii abuzului la instituția azilului.

Totodată, asigură respectarea obligațiilor asumate de către România în cadrul procesului de relocare intra-UE, proces în care țara noastră are un rol proactiv promovând o imagine pozitivă a autorităților române la nivel relațional cu autoritățile statelor membre U.E. și nu numai.

                                          BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Știri despre: ,