Ample acțiuni ale polițiștilor vrânceni, în 8 comune din județ

Polițiștii  Secţiei 1 Poliţie Rurală Goleşti  au desfășurat o acțiune pe raza celor 8 comune arondate în vederea asigurării unui climat de siguranță civică. Acțiunea s-a desfășurat pe raza comunelor arondate, respectiv Vînători, Cîmpineanca, Garoafa, Goleşti, Biliești, Suraia, Milcovul și Gologanu. Astfel, în cadrul acțiunii au fost verificate 95 de autovehicule și au fost legitimate 67 de persoane. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 93 de sancţiuni contravenţionale, din care 86 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, 2 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 132/2017, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, 1 – Legea nr. 145/2014, pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, 2 – Legea nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 2 – H.G. nr. 984/2005, privind stabilirea si sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare si pentru siguranța alimentelor. Totodată, au fost  retrase 14 certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice și a fost reținut un permis de conducere. Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea vor desfăşura şi în perioada următoare acţiuni specifice, în vederea prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite şi încălcării legislaţiei, în toate domeniile, pe raza întregului judeţ, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, linişte, siguranţă şi legalitate.

Știri despre: ,