Fiecare unitate de învățământ va stabili orarul, la fel ca până acum, copiii vor fi programați să vină la școală astfel încât să nu se întâlnească prea mulți, iar pauzele vor fi decalate, declarat Monica Anisie, ministrul Educației la Realitatea TV.
Cele mai importante declarații ale ministrului Educației:
În cele 43 de localități aflate în scenariul roșu sunt 119 unități de învățământ care trebuie să-și continue învățarea în sistem online.
Până când începe școala diriginții, învățătorii trebuie să spună părinților ce au de făcut, să comunice cu părinții, trebuie să le spunem clar pentru că în felul acesta în ziua de luni să începem cu bine.
Mâine dimineață avem deja un câștigător și mâine dimineață vom semna contractul, 82000 de tablete pentru trei loturi. Continua licitație și pentru celelalte tablete.
Despre lipsa toaletelor: Această situație grea, pandemia pe care o trăim cu toții acum a scos la iveală tot ceea ce nu s-a făcut în atâți ani de zile.
Mesaj pentru cei care au foști miniștrii au Educației:
Foarte puțin dintre ei s-au preocupat despre ceea ce înseamnă situația învățământului preuniversitar mai ales și aș vrea să le spun că înainte să critice ceea ce se întâmplă acum în cadrul Ministerului Educației și în cadrul sistemului de învățământ, ar trebui să se uite în oglindă și să nu arunce cu piatră până când nu se privesc în oglindă și să se întrebe “oare ce-am făcut eu pe toată perioada mandatului meu?”
Cum se va desfășura o oră?
Fiecare unitate de învățământ va stabili orarul așa cum s-a întâmplat și până acum. Acum însă trebuie să luăm și măsurile acestea de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor, prin urmare trebuie să fim atenți la modalitatea de acces, deci trebuie să știm exact la ce oră programăm copiii să vină la școală în așa fel încât să nu se întâlnească foarte mulți copii unii cu ceilalți. Să fim atenți cum anume vom realiza pauzele, iar noi profesorii trebuie să fim alături de copii și să-i supraveghem în toată această perioadă atât în timpul orelor cat și în timpul pauzelor.
Decizia finală privind modalitatea în care se vor desfășura cursurile va fi luată mâine, mâine este termenul limită, deja unele județe au transmis către Ministerul Educației situația, dar la București înțeleg că mâine se va lua această decizie în cadrul Comitetului pentru Situații de Urgență, după o consultare și cu Direcția de Sănătate publică.
Să rămână și profesorul în pauză, ca să supravegheze în permanență copii. O persoană potrivit ordinului comun trebuie să comunice cu copiii, cu părinții și să comunice orice situație care apare în unitatea de învățământ.
Profesorii realizează un triaj observațional
De fapt să fim sinceri și înainte făceau acest lucru. Când intrăm în clasă și vedeam un copil că este trist era normal să-l întrebăm dacă are nevoie de ceva, era normal să îl îndrumă către cabinetul medical sau să luăm legătura cu părinții. Așa se va întâmpla și acum. Dacă un copil are febră, ori se simte rău, el este îndrumat către o sală special amenajată, este o sală unde vom izola pe acești copii, îi vom informa părinții ca să știe ce se întâmplă cu copiii, dar în același timp vom apela și la cadre medicale.
Programa școlară nu a fost modificată și pentru a-i susține pe colegii noștri profesori, Ministerul Educației în colaborare cu profesorii din sistem, circa 300 de profesori care au fost implicați, Ministerul Educației a realizat repere metodologice pe care le-a pus la dispoziția cadrelor didactice. Acestea sunt publice, le pot vedea și părinții, și pot să vă spun că în aceste repere metodologice am prevăzut și activitățile remediale. Ne-am gândit că în aceste două săptămâni de revenire în spațiul școlii ar fi bine să realizăm activități de recapitulare cu copiii, de fixare a unei cunoștințe pe care noi le-am predat online, în timpul în care am avut suspendate cursurile.
Trebuie însă să înțelegem că aceste conținuturi trebuie să ne organizăm, noi profesorii să le organizăm în așa fel încât să respectăm programa, dar în același timp să ne uităm la realizarea competențele. Știți că de multe ori părinții se uită în manual și spun și compară ce au făcut niște elevi de la clasa A și ce a făcut copilul lor la clasa B. Dar este posibil ca la a Să avem un manual, la B să avem un manual. Nu contează ce conținuturi avem într-un manual, avem manuale alternative, acestea sunt niște instrumente și nu trebuie să ne ghidăm după conținuturile din manual, ci trebuie să ne ghidăm după prevederile din programa școlară și să vedem dacă am atins toate competențele prevăzute acolo.