Antreprenorii și fermierii vrânceni, așteptați la Consiliul Județean, la seminarul susținut de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) va lansa luni, 18 februarie 2019, începând cu ora 10.30, în Sala de Ședințe a Consiliului Județean, seria de seminarii Soluții de dezvoltare a antreprenoriatului și comunităților locale românești. Organizat sub auspiciul Conferințele BTL Design, primul eveniment din seria de seminarii, intitulat „FNGCIMM – garanția susținerii și dezvoltării comunității vrâncene” va fi dedicat beneficiarilor publici, antreprenorilor și fermierilor din zonă.

Reprezentanții autorităților locale la nivel de județ, alături de repezentanți ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și ai Autorității de Management pentru Programul Operațional de Pescuit și Afaceri Maritime vor prezenta aspecte relevante pentru zona Vrancea privitoare la proiectele și programele de finanțare destinate dezvoltării durabile la nivel local, în zonele rurale, precum și aspecte legate de dezvoltarea acvaculturii și pescuitului în România.

FNGCIMM și First Bank vor completa tabloul de oportunități prezentat comunităților locale și mediului antreprenorial cu soluții de finanțare și garantare destinate susținerii proiectelor de infrastructură, a proiectelor de investiții și dezvoltare a sectorului antreprenorial și a fermierilor.

Sprijinul oferit de Consiliul Județean Vrancea ne oferă oportunitatea dialogului direct și deschis cu comunitățile vrâncene, potențialii beneficiari ai soluțiilor de garantare din portofoliul nostru. Prin aceasta serie de seminarii, ce va fi lansată luni, 18 februarie, la Focșani, dorim să venim in întâmpinarea nevoilor de finanțare ale fermierilor, antreprenorilor sau ale beneficiarilor din sectorul public, cu soluții de garantare adaptate” a declarat Gheorghe Lăpădat, Director General al FNGCIMM.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării și susținerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.

Știri despre: , ,