Polițiștii de ordine publică au efectuat, la nivelul județului Vrancea, în perioada 22 mai – 9 iunie, aproximativ 100 de verificări și controale pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal. Au fost constatate 10 infracțiuni și aplicate 12 sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost verificate peste 5 societăţi comerciale, 22 de amenajări piscicole şi asociaţii de profil, 59 de persoane fizice precum și 12 mijloace de transport. În această perioadă, au fost întocmite 10 dosare penale. Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării a 7 unelte de pescuit precum și pește din speciile caras și știucă.
Polițiștii din Homocea au efectuat în perioada 24 mai-8 iunie, mai multe controale pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, în zona Bălților Berghel – Costișa. Astfel, oamenii legii au identificat doi bărbați din localitate și unul din comuna Căiuți, județul Bacău, în timp ce pescuiau folosind undițe telescopice, în perioada de prohibiție. Pe numele celor doi au fost întocmite dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „pescuit prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiţie și distrugerea icrelor embrionate de pește în zonele de reproducere naturală”. Uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării.
De asemenea, polițiștii din Homocea au depistat pe raza comunei Ploscuțeni, un autoturism condus de un bărbat, din localitate iar în urma controlului asupra vehiculului, au identificat în portbagaj 2 plase pentru pescuit, tip monofilament, unelte a căror deținere este interzisă. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament”, fiind, totodată, dispusă măsura complementară a ridicării în vederea confiscării a bunurilor interzise la deținere.
Polițiștii din Adjud pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, au efectuat controale în perioada 6 – 8 iunie, în zona Bălților Berghel – Costișa, precum și pe albia râului Siret, punctul „Balastiera Pufești – Baraj Călimănești”. Patru bărbați din județele Bacău și Vrancea au fost identificați în timp ce pescuiau, în perioada de prohibiție. Asupra a doi dintre aceștia a fost identificat pește din speciile caras și știucă. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „pescuit prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiţie și distrugerea icrelor embrionate de pește în zonele de reproducere naturală” și „deținerea fără documente legale a peștelui”. Uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării, iar peștele deţinut fără drept a fost eliberat în habitatul natural.