Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu şi cod galben de furtuni pentru mare parte din ţară, vizat fiind și județul Vrancea. Avertizare cod portocaliu a intrat în vigoare la ora 10:00 și este valabilă până mâine, la ora 03:00, când va vom fi sub cod galben de furtuni, până la ora 10:00. Potrivit ANM, în ceea ce privește codul portocaliu, în intervalul menționat, în ,,județele Vrancea, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Prahova, Brăila, Buzău, Ialomița, Călărași, Ilfov, Galați, Brașov, Covasna, Harghita, Constanța, Tulcea, precum și municipiul București și în zona de munte a județelor Mureș și Bacău, vor fi perioade cu intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80…100 km/h), vijelii, grindină de dimensiuni medii și mari, frecvente descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…70 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala la începutul intervalului în centrul țării și la munte, iar după-amiaza și în prima parte a nopții, mai ales în sud-est”. Codul galben se va instala de joi, în intervalul orar 03:00 – 10:00, iar în sud-estul și local în sudul țării vor mai fi manifestări de instabilitate atmosferică:averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.