În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii vrânceni au fost constatate 21 infracţiuni, au fost aplicate 86 de amenzi în cuantum de 41.000 de lei şi au fost confiscați peste 79 de mc material lemnos, în valoare de peste 22.000 de lei.
Polițiștii de ordine publică din cadrul IPJ Vrancea au desfăşurat în perioada 11 – 17 iulie, mai multe controale pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale rezultate din punerea în valoare, exploatarea, transportul, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase. În urma celor 211 controale desfășurate pe drumurile publice, la depozitele de materiale lemnoase și în fonduri forestiere, au fost constatate 21 infracţiuni, prevăzute de Legea 46/2008 şi aplicate 86 de sancţiuni contravenţionale, din care 48 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 41.000 de lei.
Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de peste 79 mc material lemnos, în valoare totală de peste 22.000 de lei, a unui ferăstrău mecanic, a unui topor, precum și a unui autovehicul. Spre exemplu, polițiștii din Panciu, cu sprijinul colegilor din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice şi a specialiştilor din cadrul Gărzii Forestiere Focşani, au efectuat un control pe linie silvică la imobilul unui bărbat din satul Gura Văii, comuna vrânceană Câmpuri, în cadrul căruia au identificat cantitatea de 10,00 mc material lemnos, ce era deţinută fără provenienţă legală. Faţă de cele constatate persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă şi măsura complementară a confiscării volumului de masă lemnoasă.
Și polițiștii din Vidra s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un localnic a tăiat fără drept 9 arbori din speciile gorun şi cireş, ce nu erau marcați în regim silvic, din fâneața proprietate. Bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,tăiere fără drept de arbori”. Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Paltin au constatat faptul că obștea din localitate a deținut într-un spațiu nedeclarat, situat în extravilanul satului Paltin, cantitatea de 25,4 m.c. lemn rotund rășinoase, fără documente care să ateste legalitatea provenienței. În cauză, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale conform art.19 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă, totodată, și măsura complementară a confiscării volumului de masă lemnoasă.