Unitatea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale, vacante, de infirmieră. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale: are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; cunoaște limba română, scris și vorbit; are vârsta minimă reglementată de prevederile legale; are capacitate deplină de exercițiu; are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii medii; absolventă a cursurilor de infirmieră și minimum 1 an perioadă de voluntariat. Nu necesită vechime în muncă. 11 zile mai au la dispoziție candidații interesați să ocupe acest post vacant. Proba scrisă este programată pentru 08 octombrie 2019, ora 10.00, iar pe 10 octombrie 2019, ora 14.00 va avea loc interviul. Relații suplimentare se pot obține la Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice „Sf. Ioan“, cu sediul în Panciu.