Guvernul a adoptat recent, ordonanța de urgență privind operarea sistemului Ro-Alert, care reglementează rolurile și responsabilitățile instituțiilor publice, dar și obligațiile furnizorilor privați de rețele publice privind transmiterea mesajelor către populație. Potrivit normelor, în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a actului normativ în România nu vor mai putea fi comercializate telefoane mobile care nu au activată posibilitatea recepționării mesajelor RO-ALERT în toate rețelele mobile.
Ordonanța prevede ca mesajele de avertizare către populație să fie transmise prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență, în baza informațiilor recepționate de IGSU de la autoritățile și instituțiile publice care monitorizează tipuri de risc. IGSU va elabora o procedură operațională privind stabilirea tipurilor de risc, a nivelului de gravitate și a structurilor responsabile pentru verificarea atingerii sau depășirii nivelului de gravitate al evenimentului prognozat ori produs, pentru care este necesară avertizarea populației.
De măsurile de buna funcționare a sistemului și de cele tehnice de securitate cibernetică se va ocupa STS, Serviciul de Telecomunicații Speciale. Recomandările despre modul de reacție și măsurile de autoprotecție care pot fi luate în timpul unei situații de urgență sunt acum disponibile pe Aplicația Departamentului pentru Situații de Urgență, care poate fi descărcată gratuit. Mesajele RO-ALERT vor fi transmise prin intermediul rețelelor publice mobile de comunicații electronice către telefoanele mobile conectate la aceste rețele și aflate în zona vizată de manifestarea situației de urgență. Raza de acoperire poate fi întreg teritoriul țării sau zonal, în funcție de aria teritorială aflată sub incidența acestor avertizări.
Furnizorii rețelelor publice mobile de comunicații electronice au obligația de a asigura distribuirea mesajelor, în toate tehnologiile mobile de acces disponibile, indiferent de formă și conținut, fără a modifica/altera conținutul acestora. Nu se vor percepe tarife sau alte sume de bani, indiferent de titlu, pentru transmiterea mesajelor RO-ALERT. Mesajele transmise sunt de interes public, gratuite și conțin recomandări pentru adoptarea unor măsuri de autoprotecție de către persoanele aflate în zona vizată de manifestarea unei situații de urgență, în funcție de natura acesteia, fiind prioritare față de traficul de voce și date al utilizatorilor.
În termen de un an de la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență privind operarea Sistemului de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”, pe teritoriul României nu vor mai putea fi comercializate telefoane mobile, care nu au activată posibilitatea recepționării mesajelor RO-ALERT în toate rețelele publice mobile de comunicații electronice.