Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” din Focşani va inaugura luna viitoare cea mai modernă linie de sterilizare din ţară, în valoare de peste un milion de euro, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale. Lucrările sunt finalizate peste 70%, iar linia completă de sterilizare costă peste un milion de euro.
Noua linie de sterilizare are şi un program rapid, prin care instrumentarul chirurgical va putea fi sterilizat în circa două minute.
Linia de sterilizare va deservi în primul rând compartimentele şi secţiile spitalului, în special Blocul Operator, Chirurgia şi Secţia de Terapie intensivă, dar va putea asigura şi sterilizarea instrumentarului cabinetelor private din judeţ, în baza unor contracte de prestări servicii.