Polițiștii din cadrul Postului Pufeşti au depistat pe raza comunei un localnic de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism, deși acesta nu deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule. Bărbatul s-a ales cu dosar penal n cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis. Un adolescent de 16 ani din comuna Tâmboești, a fost depistat de către polițiști conducând un autoturism pe DC 169, fără a deține permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal. Polițiștii vrânceni fac unele recomandări preventive conducătorilor auto:
- Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
- Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
- Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
- Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
- Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri. Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!