Elevi ai Școlii Gimnaziale Tătăranu, prezenți la o acțiune de împădurire în extravilanul comunei

Sursa foto: Directia Silvica Vrancea

 

Peste 50 de persoane au participat la o acțiune de împădurire organizată de către Ocolul Silvic Dumitrești în debutul Lunii Plantării Arborilor. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Școala Gimnazială Tătăranu. Au fost plantați 7500 puieți din speciile salcâm și glădiță pe o suprafață de 1,5 hectare în cadrul rețelei de perdele forestiere de protecție a terenurilor agricole din extravilanul comunei Tătăranu. Direcția Silvică Vrancea va regenera în acest an o suprafață de 203 hectare fond forestier, din care 173 hectare prin regenerări naturale și 30 de hectare prin lucrări de împăduriri, urmând a fi plantați peste 120.000 puieți forestieri.

Știri despre: ,