Evaluarea Națională 2020 începe astăzi pentru absolvenții de clasa a VIII-a cu prima probă, examenul de Limba și literatura română. Elevii vor intra în examen la ora 9:00, proba durează două ore, iar elevii pot ieși din examen după o oră. A doua probă are loc miercuri, 17 iunie, la matematică. Rezultatele de la examenul de capacitate 2020 se afișează pe 22 iunie, iar a doua zi se pot depune contestații, potrivit metodologiei examenului de capacitate 2020.
Calendarul Evaluării Naționale 2020
– 2-5 iunie 2020 Înscrierea la evaluarea națională
– 15 iunie 2020 Limba și literatura română – probă scrisă
– 17 iunie 2020 Matematica – probă scrisă
– 18 iunie 2020 Limba și literatura maternă – probă scrisă
– 22 iunie 2020 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
– 22 iunie (ora 16:00-ora 19:00) – 23 iunie (ora 8:00-ora 12:00) Depunerea contestațiilor
– 23-26 iunie 2020 Soluționarea contestațiilor
– 27 iunie 2020 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Evaluare Naţională 2020, sesiunea specială
Este primul an în care e prevăzută o a doua sesiune a examenului de Evaluare Naţională, pentru elevii care nu se pot prezenta la probele scrise din motive medicale. Sesiunea specială va începe din data de 29 iunie.
-29 iunie 2020 – Limba şi literatura română, probă scrisă
-30 iunie 2020 – Matematică, probă scrisă
-1 iulie 2020 – Limba şi literatura maternă, probă scrisă
Cine poate participa la examenul de Evaluare Naţională 2020
La Evaluarea Naţională pot participa absolvenţii clasei a VIII-a din seria curentă, precum şi absolvenţii din seriile anterioare. Candidaţii din promoţiile de până în 1998 inclusiv nu participă la Evaluarea Naţională, întrucât pot solicita echivalarea examenului de capacitate, în conformitate cu ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4701/2000, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 37/2001, Partea I.
Cum se desfăşoară probele scrise la Capacitate 2020
Examenul de Evaluare Naţională aferent anului şcolar 2019-2020 se desfăşoară conform Metodologiei de examen aprobate de către Ministerul Educaţiei. Elevii absolvenţi ai clasei a VIII-a vor susţine probe scrise la următoarele discipline:
a) Limba şi literatura română
b) Matematică
c) Limba şi literatura maternă (în cazul elevilor care aparţin minorităţilor naţionale şi care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă)
Fiecare probă scrisă susţinută de participanţii la Evaluarea Naţională 2020 durează 120 de minute.
Subiecte Evaluare Naţională 2020
Subiectele sunt elaborate în cadrul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, respectând urmatoarele criterii:
- Formulare clară a subiectelor: exprimarea trebuie să fie clară, precisă şi în strictă concordanţă cu programele pentru Evaluarea Naţională
- Nivel mediu de dificultate
- Subiectele trebuie să poată fi rezolvate în intervalul stabilit, de 120 de minute
Cum se face evaluarea lucrărilor
Lucrările elevilor vor fi corectate de către doi profesori evaluatori care lucrează în săli separate, pe baza baremului elaborate în cadrul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare. Profesorii nu provin din aceleaşi unităţi şcolare ca elevii arondati centrului de evaluare respectiv.
În cazul în care diferenţa dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, se calculează media aritmetică, iar rezultatul acestui calcul, cu două zecimale, va fi nota finală. Rezultatele vor fi afişate la sediul unităţii de învăţământ.
Evaluarea Națională este examenul susținut de absolvenții clasei a VIII-a pentru evaluarea „externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial”, potrivit Metodologiei de organizare a Evaluării naționale din 2011, în vigoare și anul acesta. Evaluarea Națională se desfășoară în fiecare an, într-o singură sesiune. Examenele evaluării nu pot fi „picate”, iar notele obținute de elevi contează în proporție de 80% la admiterea la liceu (restul de 20% este reprezentată de media V-VIII).
După prima probă, cea de Limbă română, miercuri, 17 iunie, elevii vor susține examenul la matematică.