Polițiștii din Adjud au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 că persoane necunoscute au pătruns prin metoda ,,pomana” în locuința unei femei din municipiu, de unde au furat 12.500 lei. În urma verificărilor efectuate de oamenii legii, s-a constatat că în ziua de joi, pe 4 septembrie, în jurul orei 13.30, la domiciliul în cauză s-a prezentat o femeie, care i-a oferit de pomană un coș cu fructe, în amintirea tatălui său. Persoana păgubită a invitat-o pe aceasta în bucătărie, moment în care femeia i-a spus că îi va da și suma de 200 de lei pentru a-și cumpăra pantofi, înmânându-i o bancnotă de 500 de lei și așteptând înapoi restul.
Gazda a mers în sufragerie, de unde a scos dintr-un dulap o cutie, în care avea două plicuri cu bani, luând suma necesară și punând apoi cutia la loc. Totodată, bancnota de 500 de lei primită a fost lăsată pe masa din sufragerie. După ce i-a înmânat restul de 300 de lei, femeia a fost rugată de persoana necunoscută să spele un strugure, moment în care aceasta a profitat de neatenția ei și a sustras cele două plicuri cu bani, precum și bancnota de 500 lei de pe masă. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări în vederea identificării persoanei, recuperării prejudiciului și tragerii acesteia la răspundere penală.
Pentru a nu fi victime ale înşelăciunilor, polițiștii oamenilor să nu permită accesul în locuinţă celor care vin să prezinte diverse promoţii, pomeni, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie. De asemenea, este recomandat să nu se păstreze în casă sume importante. Banii, valorile şi documentele trebuie păstrate în locuri greu accesibile, cunoscute doar de proprietar!
O altă recomandare este refuzul negocierii preţurilor unor produse oferite de persoane necunoscute, întrucât acestea reprezintă doar mijlocul prin care infractorii urmăresc să intre în locuinţă. Reţineţi semnalmentele vizitatorilor, precum şi alte aspecte, cum ar fi autoturismul cu care se deplasează. În cazul în care aţi fost victima unei astfel de infracţiuni, adresaţi-vă celei mai apropiate unităţi de Poliţie sau apelaţi numărul unic de urgenţă 112 în cel mai scurt timp posibil, pentru a spori şansele ca infractorul să fie identificat şi prejudiciul recuperat.