Finanțare pentru tineri – cerere de propuneri de proiecte „Erasmus+”

Comisia Europeană a deschis recent o cerere de propuneri de proiecte „Erasmus+”, acțiunea-cheie 3 „Sprijin pentru reformarea politicilor”. Comisia dorește să pună în valoare atitudinile pozitive ale tinerilor în ceea ce privește proiectul european, aceștia devenind un model de inspirație prin modul în care percep Europa și identitatea lor europeană.

Titlul cererii este „Tineretul Europei împreună”.

„Tineretul european împreună” își propune să sprijine inițiative care promovează împărtășirea ideilor despre UE, încurajează participarea mai largă a cetățenilor și contribuie la promovarea identității de cetățean european, la care iau parte cel puțin cinci organizații de tineret din cinci țări eligibile pentru participarea la programul Erasmus+. Inițiativa urmărește să reunească tineri europeni de pe întregul continent european: est, vest, nord și sud.

Data limită pentru depunerea aplicațiilor este 18 iulie 2019. Eligibile sunt organizațiile, asociațiile și ONG-urile, întreprinderile sociale, organismele publice de la nivel local, regional sau național, asociații ale regiunilor, grupările europene de cooperare teritorială, etc. Bugetul alocat este de 5.000.000 de euro și se acordă până la 80% cofinanțare.

Știri despre: , , ,