Ploile abundente continuă să facă probleme în multe localități din județul Vrancea. Încă de dimineață, pompierii vrânceni sunt solicitați să intervină în numeroase cazuri de evacuare a apei din gospodării, case sau drumuri ce sunt inundate. Și echipele serviciilor voluntare pentru situații de urgență au acționat la foc automat. Acestea au avut intervenții de evacuare a apei la Odobești și Țifești. Acum, pompierii din Panciu acționează, cu o autospecială, o motopompă transportabilă și o motopompă remorcabilă, pentru evacuarea apei din curtea unei gospodării din satul Sârbi, comuna Țifești.