O familie din comuna vrânceană Câmpineanca a avut parte de o noapte de coșmar. Mai exact, în jurul orei 02:00, flăcările au cuprins acoperișul casei în care locuiau, pentru stingerea lor fiind nevoie de intervenția pompierilor. Salvatorii de la Detaşamentul Focşani s-au deplasat la locul solicitării cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi cu o ambulanţă SMURD. Incendiul a fost imediat localizat și lichidat în aproximativ o oră şi jumătate. Flăcările au ars circa 80 metri pătrați din acoperişul locuinţei, care era construit din lemn cu învelitoare din tablă. Incendiul ar fi pornit se pare de la o butelie de aragaz amplasată şi neprotejată corespunzător faţă de materialele combustibile. Nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale.