Legea pentru combaterea spălării banilor, adoptată final în Parlament

Sursa foto: presidency.ro
Sursa foto: presidency.ro

Proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului a fost adoptat în plenul Camerei Deputaților, forul decizional, în ședința din 26 iunie, astfel că noua lege va fi trimisă la promulgare. Noul act normativ interzice emiterea de acțiuni la purtător, iar băncile vor fi obligate să monitorizeze mai strict politicienii și ”persoanele expuse public”, mai exact tranzacțiile comerciale și relațiile de afaceri ale acestora vor fi verificate mai atent de către bănci, notari, contabil sau agenți imobiliari, menționează legestart. Conform noilor norme europene, țara noastră trebuia să adopte toate aceste reguli în urmă cu 2 ani. Proiectul aprobat elimină din legislația națională acțiunile la purtător, singurele acțiuni permise fiind cele nominative, respectiv cu datele de identificare ale proprietarului. În prezent, firmele pot emite, potrivit Legii societăților 31/1990, fie acțiuni nominative, fie acțiuni la purtător. În cazul acțiunilor nominative, numele proprietarului este înscris în documentul care atestă existența și felul acțiunii, în timp ce în cazul acțiunilor la purtător numele proprietarului nu este menționat, acesta fiind prezumat a fi cel care posedă acțiunea. De asemenea, proiectul elimină posibilitatea societăților pe acțiuni de a emite acțiuni la purtător, iar în termen de 18 luni, societățile trebuie să efectueze conversia acțiunilor la purtător în acțiuni nominative în cazul societăților pe acțiuni deja înmatriculate la Registrul Comerțului. Dacă nu vor face această conversie, societățile sunt pasibile de sancțiunea dizolvării judiciare.

Totodată, proiectul prevede înființarea Registrului Beneficiarilor Reali, cu persoanele fizice ce controlează firme, asociații, fundații. La nivel european este preconizat ca în cursul lui 2019, toate registrele naționale ale beneficiarilor reali să fie interconectate, permițând astfel o transparență îmbunătățită a circuitelor financiare, atât național, dar și transnațional.