Mană cerească pentru hoţi: firme care nu respectă cerințe minime de securitate! Iată câteva sfaturi pentru prevenirea efracţiilor

Polițiștii din cadrul  Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea au efectuat, în perioada 1 ianuarie – 31 martie, verificări la peste 300 de unități (65 de unități de interes public, 87 de case de schimb valutar și amanet, 11 stații de comercializare a carburanților, 46 de săli și incinte de exploatare a jocurilor de noroc și 123 alte unități care manipulează valori însemnate). Controalele au avut drept scop prevenirea și combaterea unor evenimente negative pe linia unităților economice care trebuie să respecte cerințe minimale de securitate. Astfel, ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 19 sancţiuni, în valoare de peste 35.000 lei. Iată câteva sfaturi din partea polițiștilor vrânceni pentru protecţia sediilor instituţiilor şi magazinelor:

-asiguraţi-vă un sistem de pază propriu, atât ziua cât si noaptea;

-limitaţi accesul tuturor persoanelor către locurile în care vă depozitaţi valorile;

-asiguraţi-vă uşile cu încuietori tip yala şi lacăte mai solide (protejate cu clopot metalic iar dacă se poate acestea să fie atipice sau cu cifru) şi nu uitaţi importanta grilajelor;

-sistemele de alarmare şi anunţare a efracţiilor sunt nu numai binevenite dar şi obligatorii

-adresaţi-vă agenţiilor economici care comercializează şi instalează aceste sisteme şi verificaţi dacă sunt avizaţi de poliție.

Aceştia vă pot oferi sisteme de alarmare şi protecţie în mai multe variante:

-acces în anumite încăperi numai pe bază de cod sau cartelă

-alarmare faţă de pătrunderea în anumite perimetre sau încăperi (cu sisteme de avertizare sonoră sau comunicare către personalul de pază);

-verificarea îndeplinirii consemnului de către personalul de pază;

-sisteme de alarmare cu anunţare prin sistem dispecerat, ce asigură protecţia la cel mai înalt nivel de siguranţă şi care se pretează foarte bine pentru asigurarea obiectelor de importanţă majoră (societăţi bancare, CEC, muzee, expoziţii).

Aceste sisteme performante anunţă prin afişarea pe calculator, pe lângă adresa la care s-a produs spargerea şi camera sau locul prin care a pătruns hoţul.

-depozitarea numerarului să fie efectuată în seifuri agrementate din punct de vedere tehnic, iar transportul de numerar să se facă numai în condițiile expres prevăzute de lege. Orice eveniment negativ să fie sesizat instituției noastre, de îndată, în vederea dispunerii măsurilor ce se impun.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012: regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum şi alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu, sunt obligate să asigure paza acestora, în baza analizei de risc la securitatea fizică. Paza  acestora se asigură printr-una din formele  prevăzute de legislația în domeniu dar în mod obligatoriu:

–  pază fizică umană (pază proprie sau prin societăți specializate)    sau,

– existența unui sistem de detecție antiefracție (acesta are rolul de a detecta sau sesiza pătrunderea neautorizată în spațiile protejate).

 

Știri despre: , , ,