Pompierii din Panciu au intervenit, în jurul orei 12:10, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism care se deplasa pe E85, pe raza localității Mărășești. Până la ajungerea forțelor de intervenției la fața locului, focul a cuprins întreg autoturismul. Șoferul a reușit să se autoevacueze la timp. Pompierii au lichidat incendiul care a avariat în totalitate autoturismul. Cauza probabilă a fost scurtcircuit electric.