Elevii ar putea avea începând cu anul școlar 2019-2020 ore mai puține, vacanțe mai scurte, iar examenele de evaluare națională și bacalaureat mai devreme. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, care a precizat, într-un interviu, că vrea să pună în dezbatere publică proiectul privind regândirea structurii anului școlar. „Foarte mulți părinți mi-au reproșat că au luat vacanță copiii pe 21 decembrie, au avut vacanță până în 15 ianuarie, o perioada îngrozitor de lungă, prea mult, după care mai au 3 săptămâni de vacanță, se termină semestrul și încep, mai au încă o vacanță și semestrul următor. După părerea mea, vacanța această este mult prea lungă. Sau, dacă o facem la fel de lungă, să încercăm să închidem altfel semestrul. În așa fel încât, după vacanță, copilul să înceapă un alt semestru. Pentru că altfel îl zăpăcim. Trei săptămâni stă acasă, a uitat, îl cheamă profesorul la școală încă trei săptămâni, îi încheie situația, copilul este încă nereconectat la programul de învățământ după trei săptămâni de vacanță. Vacanța de iarnă (ne gândim să o scurtăm -n.r.) şi ne gândim să organizăm puțin diferit semestrele pentru clasele 1-12. Să aducem examenele din vară ceva mai devreme, evaluarea de la clasa a VIII-a și examenul de Bacalaureat, să aibă și profesorii vacanță, că noi tot le cerem, le cerem, dar trebuie să le dăm și vacanță”, a spus Andronescu. Ministrul Educației a precizat că aceste propuneri le-a discutat cu profesorii din ciclul preuniversitar și se vor discuta și cu inspectorii școlari.