Nereguli la trei depozite de lemne și la tot atâtea instalații de debitat, aparținând unor societăți din Vintileanca și Panciu! Într-un caz s-a întocmit dosar penal pentru evaziune fiscală

Sursa foto:vivafm.ro
Sursa foto:vivafm.ro

Polițiștii de ordine publică împreună cu specialişti silvici din cadrul Gărzii Forestiere Focşani, Direcţiei Silvice Vrancea şi ocoalelor silvice de regim au desfăşurat în perioada 29 iulie – 04 august, mai multe controale pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale rezultate din punerea în valoare, exploatarea, transportul, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase. Astfel, în urma a peste 300 de controale desfășurate pe drumurile publice și în fonduri forestiere, au fost constatate 9 infracţiuni şi aplicate 146 de sancţiuni contravenţionale, din care 48 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 85.000 lei și 98 de sancțiuni la alte acte normative. Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de peste 158  m.c. material lemnos, în valoare totală de peste  125.000 lei, ce a fost lăsată în custodia unor ocoale silvice.

În urma unui control efectuat în perioada de 30-31 iulie, la o instalaţie de debitat lemn rotund şi un depozit de materiale lemnoase aparținând unei societăți comerciale din comuna Vintileasca, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului Ordine Publică au constatat faptul că în perioada 01-30 iulie, agentul economic în cauză a expediat din incinta depozitului   cantităţile de 24,395 m.c. cherestea răşinoase, 9,23 m.c. lemn rotund răşinoase fără avize de însoţire, precum şi cantitatea de 3,20 m.c. lemn foc fag, fără provenienţă legală. Societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă, totodată, măsura complementară a confiscării contravalorii materialelor lemnoase, în cuantum de 20.364,45 lei.

Tot în urma unui control efectuat în perioada de 30-31 iulie,  la o instalaţie de debitat lemn rotund şi depozit de materiale lemnoase aparținând unei societăți comerciale din comuna Vintileasca, polițiștii  au constatat că în perioada ianuarie 2018 – august 2019, operatorul economic a omis să evidenţieze în documentele financiar contabile operaţiunile comerciale privind achiziţiile de materiale lemnoase de la persoane fizice de pe raza localităţii. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,evaziune fiscală”.

O altă neregulă a fost descoperită în cadrul controlului efectuat în perioada 1-2 august de către polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice şi specialiştii Gărzii Forestiere Focşani, la o instalaţie de debitat lemn rotund şi depozitul de materiale lemnoase aparținând unei societăți comerciale din orașul Panciu. Oamenii legii au constatat faptul că în perioada 1 iulie-1 august, agentul economic a expediat din incinta depozitului, cantităţile de 24,23 m.c. cherestea din specia frasin şi 38,97 m.c. cherestea din specia paltin, cu avize de însoţire din care nu rezulta provenienţa legală.De asemenea, s-a constatat faptul că operatorul economic nu a respectat prevederile H.G.470/2014 privind modul de completare al avizelor de însoţire. Prin urmare, firma a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 15.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă, totodată, măsura complementară a confiscării contravalorii materialelor lemnoase, în cuantum de peste  88.000 lei.

Știri despre: , ,