Stimați cetățeni, din păcate este nevoie să vă aducem la cunoștință noi vandalizări în Parcul Joffre, cel mai mare parc din orașul Mărășești, aflat în curs de modernizare.
Nici nu am ajuns la recepția lucrărilor și ne confruntăm cu astfel de situații neplăcute.
Parcul Joffre are o semnificație aparte pentru oraș, prin istoria sa, suprafață foarte mare, poziționarea și aspectul deosebit dat de copacii care au crescut de-a lungul timpului.
Ne dorim ca acest parc să-și recapete splendoarea de altădată și să fie amenajat și dotat pe o durată lungă de timp, un proiect de care să se bucure chiar și copiii noștri!
Pe această cale, apelăm la spiritul civic al tuturor pentru a menține curățenia pe aleile parcului și spațiile verzi, cât și în jurul parcului. De asemenea, vă rugăm să raportați la sediul instituției noastre, orice informație cu privire la acte de vandalism asupra dotărilor parcului, dacă ați fost martor.
Suntem cu toţii responsabili pentru asigurarea unui mediu curat şi sănătos, în cadrul orașului nostru.
Avem speranţa că prin implicarea fiecărui locuitor în păstrarea curăţeniei şi în protejarea mediului înconjurator, orașul Mărășești va deveni orașul la care visăm cu toții.
Cu stimă,
Primăria Orașului Mărășești