La Senat a fost depus un proiect care prevede dotarea clădirilor publice, a piețelor, a autogărilor sau stațiilor CFR cu parcări pentru biciclete, în acest sens fiind montate suporturile necesare, cât și dispozitive antifurt. Neamenajarea lor duce la amenzi între 2.000 și 4.000 lei. ,,Clădirile publice sau de utilitate publică, piețele agroalimentare, târgurile, autogările și stațiile de cale ferată ce deservesc trafic de călători vor fi dotate cu structuri metalice care să permită parcarea concomitentă a minim zece biciclete, cât și montarea pe perioada staționării acestora a unor dispozitive antifurt. (…) Costurile lucrărilor necesare realizării dotărilor și ale autorizațiilor se suportă din bugetele autorităților administrației publice, centrale sau locale și din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat sau de stat, după caz”, mai arată, potrivit hotnews, propunerea de lege.
Totodată, autoritățile administrației publice locale și centrale, cât și persoanele juridice cu capital privat sau de stat după caz, au obligația să includă reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale în comisiile de recepție a lucrărilor de dotare ori de adaptare a obiectivelor prevăzute la alineatele anterioare. Normele metodologice de aplicare vor fi emise de către Guvern în 60 de zile de la data intrării în vigoare a proiectului de lege. Inițiativa legislativă prevede și amenzi de până la 4.000 de lei pentru cei care nu amenajează parcările pentru biciclete, prevăzute și cu dispozitive antifurt.
Inițiativa legislativă „își propune încurajarea utilizării pe scară largă a bicicletei, atât în mediul urban, cât și cel rural, prin instituirea unor măsuri necesare facilitării parcării bicicletelor în spații publice situate atât în mediul rural, cât și cel urban”, potrivit expunerii de motive a proiectului. Inițiativa legislativă a fost înregistrată la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.