Schimbare majoră în ultimul weekend din luna martie

Sursa foto:9am.ro
Sursa foto:9am.ro

În fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, pentru a trece la ora de vară, românii își dau ceasul cu o oră înainte. Mai exact, în noaptea dintre 30 și 31 martie 2019, ceasurile din România vor fi date cu o oră înainte. Astfel, ora 03:00 va deveni ora 04:00. Ziua de 31 martie va deveni cea mai scurtă din an, cu 23 de ore în loc de 24. Ceasurile vor fi date înainte în același moment, în toate țările Uniunii Europene.  Acest sistem are ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii Soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activități umane să se desfășoare cât mai mult posibil pe lumină naturală; în acest fel se economisește energia electrică necesară iluminatului. Potrivit wikipedia.ro, în România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1917, în timpul Primului Război Mondial. Referitor la acest aspect, regina Maria nota în jurnalul său, la 5/18 iulie 1917: ,,De azi se schimbă ora – se dă înainte, ora șapte e deja ora opt și așa mai departe. A trebuit să o facem pentru că rușii așa procedează, ca să evităm confuziile – motivul e economia la electricitate. La început va pricinui totuși încurcături, fără îndoială.”

Știri despre: ,