
Polițiștii din Cotești au depistat la rândul lor, un tânăr de 20 de ani, din comuna Cotești, în timp ce conducea pe drumurile publice un autoturism, fără a poseda permis de conducere. De asemenea, în urma verificărilor s-a mai stabilit că autoturismul nu este înmatriculat, iar conducătorul auto și-a declinat în fals identitatea unei altei persoane, întrucât aceea posedă permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, conducerea unui autovehicul neânmatriculat sau neânregistrat și fals privind identitatea. Un gălățean de 27 de ani a fost depistat conducând un autoturism pe raza municipiului Focșani, aflându-se sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Militar Focșani, în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

