Ghinion curat pentru doi tineri care s-au trezit că au dat nas în nas cu polițiștii, în timp ce furau niște nutreț. Mai exact, polițiștii din Suraia, în timp ce efectuau activități specifice, au depistat într-o seară, în extravilanul agricol al comunei Suraia doi tineri de 25 și respectiv 28 de ani, în timp ce furau nutreț de pe proprietatea unui bărbat din comună. Prejudiciul creat de aceștia s-a ridicat la aproximativ 400 de lei. Nutrețul a fost recuperat și predat proprietarului, iar în cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Tineri cercetați pentru furt, după ce au fost prinși în flagrant delict de către polițiști
