În Monitorul Oficial nr. 631 din 30 iulie 2019 a fost publicată Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare. Potrivit raportului de admitere cu amendamente acordat de Comisiile juridică şi de apărare, însuşit de plen, prin adoptarea acestei Legi ,,s-a urmărit implementarea deciziilor CCR 803/2015 şi 109/2018, care au impus reglementări la nivelul legii organice în materia răspunderii disciplinare şi a evaluării profesionale a funcţionarilor publici cu statut special din cadrul poliţiei penitenciare, şi abrogarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”.
Potrivit noutăţilor legislative, funcţiile de conducere vacante din poliţia penitenciară se pot ocupa prin concurs, doar dintre ofiţerii de poliţie penitenciară în activitate şi care au avut prima încadrare în funcţia de ofiţer. Poliţiştii de penitenciare cărora nu li s-a acordat locuinţă şi care nici ei şi nici soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinere nu au în proprietate o locuinţă în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea au dreptul la compensarea lunară a chiriei în cuantum de până la 50% din salariul lunar net, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere.
Unul dintre efectele adoptării Legii privind statutul polițiştilor din penitenciare este acela al posibilității inițierii unor demersuri legislative concrete pentru înlăturarea blocajului existent la acest moment în ceea ce privește ocuparea posturilor vacante din sistemul penitenciar (datorită dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale a României nr. 90/2019).
O altă noutate constă în faptul că în cazul în care poliţistul de penitenciare, în urma recomandării medicului de medicina muncii de a efectua un consult psihiatric, refuză nejustificat să se prezinte la diagnosticarea de către un medic de specialitate, la comisia de expertiză medico-militară, la revizuire sau în alte cazuri, la solicitarea comisiei de expertiză medico-militară, acesta este suspendat din funcţie până la îndeplinirea obligaţiilor, dar nu mai mult de şase luni. Mai multe informații din Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare le puteți citi și aici:
[wp-embedder-pack width=”100%” height=”400px” download=”all” download-text=”” url=”https://drive.google.com/file/d/1c-HcOMQQNwIcCAlepQEdtzF5Jue9hboh/view” /]