În prezent, pentru zilieri trebuie să se plătească doar impozit pe venit pentru banii cu care sunt plătiți. Însă, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2019, care a apărut vineri în Monitorul Oficial, angajatorii zilierilor vor fi obligați să plătească pentru ei și CAS, începând cu veniturile aferente lunii mai 2019, relatează avocatnet.ro. Având în vedere că cei care folosesc munca zilierilor ar putea să îi plătească, în continuare, cu indemnizația minimă brută actuală, s-ar putea ca aceștia să rămână, în final, cu mai puțini bani în mână. Potrivit Legii nr. 52/2011, zilierii trebuie să primească măcar valoarea/oră a salariului de bază minim brut pe țară (aceasta fiind valoarea indemnizației brute). În 2019, indemnizația brută pe oră este de aproximativ 12,4 lei, din moment ce ne raportăm la un salariu minim brut pe țară de 2.080 de lei. De aceea, dacă zilierul va primi aceeași sumă brută, dar din care se va scădea și contribuția la pensie, el va avea cu 25% (aceasta fiind cota CAS) mai puțini bani primiți efectiv. Numai beneficiarii (adică firmele, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale/familiale) care le vor mări indemnizațiile brute le vor asigura zilierilor măcar veniturile pe care le primesc în prezent. Cu alte cuvinte, pentru a păstra cuantumul actual al remunerației nete, va trebui majorată remunerația brută astfel încât să se acopere CAS-ul. Pe de altă parte, zilierii nu vor fi asigurați în sistemul public de sănătate.