
Idealurile națiunii, transmise prin Deșteaptă-te Române, au devenit realitate după sacrificiile uriașe făcute de armată și populație pe câmpurile de luptă de aici, din Vrancea, în Primul Război Mondial. Este datoria noastră, a tuturor, să cinstim astăzi simbolurile națiunii noatre și pe cei care și-au dat viața pentru ele, mai ales în aceste zile când ne pregătim să sărbătorim mai bine de un secol de la cea mai mare victorie militară a neamului românesc, cea de la Mărășești.
Să nu uităm că Deșteaptă-te Române a fost inspirația și a celor care au purtat altfel de lupte, diplomatice, în urma cărora țara noastră a devenit parte din NATO și Uniunea Europeană. Toate aceste sacrificii și realizări ale neamului românesc ne obligă să fim vigilenți în continuare și să luptăm pentru o Românie care să ofere cetățenilor ei siguranță, democrație și prosperitate. Doamne Ajută!“ a fost mesajul transmis de către prefectul județului Vrancea, Ticu Costandache, celor prezenți.

Pentru noi, vrâncenii, cei care trăim pe locurile în care românii s-au jertfit pentru unitate, în Primul Război Mondial, ziua de astăzi are o însemnătate deosebită căci manifestările prilejuite de Ziua Imnului Național al României sunt organizate la Mausoleul Eroilor din Focșani. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a transmis președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

