Cupa Micii Uniri la minifotbal,organizată în premieră de Liga de minifotbal Vrancea sub egida Federației de minifotbal din România la baza sportivă Valentino Sport ,în perioada 19-20 ianuarie, cu ocazia a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române,s-a încheiat cu victoria echipei bucureștene Danco Pro. În finală, formația de Capitală a câștigat după loviturile de departajare,cu 5-4,întâlnirea cu Coriolan Bacău, după ce la terminarea timpului regulamentar scorul fusese egal 3-3. Finala a fost o demonstrație de minifotbal făcută de două dintre cele mai bune formații din țară în componența cărora se află inclusiv foști fotbaliști cu mare vechime în primele ligi ale fotbalului din România. În semifinalele cupei au fost prezente și doua formații din Liga Autovip.Campioana en-titre ACS Mausoleul Mărășești a pierdut cu 3-1 în fata celor de la Coriolan, în timp ce surpriza plăcuta a întrecerii, Progresul Focșani cu Adrian Toma pe banca, a cedat cu 3-0 în fața formației Danco Pro București. Adevărații câștigători ai competiției au fost însă 12 copii minifotbaliști din mediul rural care au fost premiați de finaliste cu echipamente sportive oferite de către partenerii oficiali ai competiției.