Tânăr bănuit de furt depistat de polițiști
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Țifești au fost sesizați de un…
Sancțiuni aplicate executanților de lucrări, în zona drumurilor publice
În cursul anului 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Focșani au aplicat…
Intervenția prompta a polițiștilor și a jandarmilor au salvat o viață
Sâmbătă, 10 octombrie a.c., ora 01.53, în timp ce se aflau în…
Acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, terase dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul COVID-19
În ultimele 24 de ore, peste 300 de polițiști, jandarmi, polițiști locali…
24 de autospeciale, destinate posturilor de poliție din mediul rural, au intrat de astăzi în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea
Încă douăzeci și patru de autospeciale, destinate posturilor de poliție din mediul…
Bărbat de 37 de ani, din comuna Sihlea, cercetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj
La data de 4 octombrie a.c., ora 22.30, polițiștii din cadrul Postului…
Acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19
Poliţiştii vrânceni, împreună cu jandarmi, pompieri și polițiști locali, dar și cu…
Femeie plecată voluntar de la domiciliu, găsită de polițiști
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Gugești au fost sesizați prin…
Început de an școlar, cu ghiozdane pline, pentru copiii unei familii cu posibilități financiare reduse din județ
Pentru fiecare elev, părinte și profesor, un nou an de învățământ reprezintă…
Urmărit internațional pentru viol, prins de polițiștii vrânceni
Ieri, 24 septembrie a.c., în baza activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii Serviciului de…
