Până în a doua zi de Crăciun, vor fi mobilizați aproximativ 25.000 de angajați ai MAI, în majoritate polițiști, pompieri, salvatori SMURD, jandarmi și polițiști de frontieră. În cazul producerii unor fenomene meteo severe pe perioada minivacanței, prefecții și structurile MAI din București și din teritoriu vor fi pregătite să ofere sprijin comunităților. În funcție de efectele fenomenelor meteo, structurile MAI pot trimite forțe și mijloace suplimentare în zonele cu probleme, precum și în stațiunile și locurile unde se înregistrează o mare afluență de persoane. Având în vedere temperaturile scăzute, îmbrăcați-vă corespunzător și evitați expunerea îndelungată la frig. Manifestați atenție sporită în special față de copii, persoanele bolnave cronic și față de cele în vârstă, care sunt vulnerabile în astfel de perioade.
Turiștii care merg la munte în aceste zile trebuie să folosească echipament adecvat și să evite traseele periculoase. În sprijinul turiștilor care s-ar putea afla în dificultate sunt pregătiți să intervină peste 370 de jandarmi montani. Înainte de a pleca la drum, informați-vă cu privire la condițiile de trafic și la starea vremii. Pentru a evita situațiile de pericol, le este recomandat șoferilor să renunțe la deplasări pe timp de viscol și ninsoare puternică, iar dacă, totuși circulă pe rute cu probleme, să respecte indicațiile agenților de circulație.
Autoritățile, cu sprijinul Poliției Rutiere, pot închide anumite sectoare de drum în scop preventiv, atunci când permiterea accesului autovehiculelor ar pune în pericol participanții la trafic sau ar îngreuna acțiunile de deszăpezire. Centrul Infotrafic al Poliției Române va transmite permanent informații cu privire la situația drumurilor și va indica rute ocolitoare în cazul restricționării sau blocării circulației pe anumite sectoare de drum din cauza fenomenelor meteo severe.
Aproximativ 1.400 de polițiști rutieri vor fi în stradă zilnic pentru a veni în ajutorul conducătorilor auto, precum și pentru fluidizarea circulației, evitarea blocajelor și prevenirea accidentelor grave. Având în vedere că valorile de trafic vor fi crescute în această perioadă, ca în orice minivacanță, rugăm conducătorii auto să manifeste înțelegere și mai ales răbdare față de ceilalți participanți la trafic. Pentru descurajarea șoferilor care, în ciuda pericolului, vor apăsa prea mult pedala de accelerație, echipajele de poliție rutieră vor acționa zilnic cu 270 de aparate radar.
Din aer, vor beneficia de sprijinul elicopterelor Inspectoratului General de Aviație care vor survola cele mai aglomerate trasee. Pe perioada minivacanței, aproape 16.000 de polițiști și jandarmi vor acționa în fiecare zi pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor. Pentru a descuraja comportamentele antisociale, patrulele de ordine publică vor fi prezente mai ales în locurile aglomerate, precum și în stațiunile turistice și în localitățile unde se vor organiza evenimente cu public numeros.
O atenție deosebită va fi acordată celor 15.720 de lăcașuri de cult unde se vor organiza slujbe religioase cu prilejul Crăciunului, la 160 dintre acestea participând un public foarte numeros. În apropierea bisericilor și a mănăstirilor se vor afla echipaje SMURD și de pompieri pentru a putea interveni în caz de nevoie pentru acordarea primului ajutor medical sau limitarea efectelor unor situații de urgență.
Ținând cont de riscul crescut de incendii, personalul ISU a efectuat 1.564 de controale în ultimele două săptămâni pentru a verifica respectarea regulilor de prevenire a incendiilor. Astfel de controale au avut loc și în spații de cazare și de organizare a unor evenimente publice, fiind descoperite peste 4.300 de nereguli pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 1.776.000 lei.
De asemenea, au fost identificate 187 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Tot pe linia controalelor cu scop preventiv, polițiștii au desfășurat acțiuni în piețe, târguri și centre comerciale pentru identificarea agenților economici care încalcă legislația din domeniu și scot la vânzare produse neconforme cu normele legale, contrafăcute sau care pot pune în pericol sănătatea consumatorilor.
În urma controalelor au fost aplicate în jur de 120.000 de amenzi în valoare de aproape 42 de milioane de lei și au fost confiscate bunuri a căror valoare depășește două milioane de lei, printre care brazi în valoare de 200.000 de lei și produse alimentare în valoare de aproape 300.000 de lei. În cadrul acțiunii ”Foc de artificii” prin care se verifică legalitatea operațiunilor cu articole pirotehnice, au fost efectuate peste 900 de controale, fiind confiscate 5.000 de kg de articole pirotehnice în valoare de aproximativ 20.000 de lei. Astfel de acțiuni vor continua și în zilele următoare pentru a preveni situațiile de risc pentru populație.
Pentru că de Crăciun mulți români se întorc în țară, iar alții aleg să petreacă Sărbătorile peste hotare, conducerea MAI a cerut să fie luate măsuri pentru asigurarea unui trafic fluent la granițe, inclusiv prin suplimentarea personalului. Le este recomandat cetățenilor să consulte aplicația online de pe site-ul Poliției de Frontieră pentru a afla timpul mediu de așteptare din punctele rutiere de trecere a graniței. Astfel își pot configura traseul în funcție de momentul cel mai potrivit și punctul mai puțin aglomerat.