Conform raportărilor Institutului Național de Sănătate Publică, săptămâna 14 – 20 ianuarie 2019 a avut un caracter epidemic, la fel ca și săptămâna anterioară acesteia. Numărul cazurilor de infecții respiratorii acute a crescut din nou cu peste 20% faţă de nivelul așteptat. Conform specialiștilor, dacă şi cea de a 3-a săptămână consecutiv își va menține caracterul epidemic, va fi declarata epidemia de gripa. Ministerul Sănătății a informat Ministerul Educației Naționale despre situația privind evoluția infecțiilor gripale şi despre oportunitatea unei măsuri suplimentare de prevenire a îmbolnăvirilor cu gripa, care constă în suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar pentru data de 25 ianuarie 2019.
Această măsură a fost aprobată printr-un Ordin al ministrului Educației Naționale. Astfel, dat fiind că 24 ianuarie este declarată oficial zi libera, timp de 4 zile, copiii vor putea evita expunerea în colectivități. ,,Vom continua să supraveghem atent evoluția gripei în toată țara. Împreună cu Ministerul Educației, vom continua triajul epidemiologic în unitățile de învățământ săptămâna viitoare, odată cu reluarea activității în unitățile școlare. Recomand părinților să pună accent în continuare pe măsurile igienico-sanitare , iar pe parcursul celor 4 zile libere să evite expunerea copiilor în colectivități”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Măsurile de prevenire și control demarate de Ministerul Sănătății săptămâna trecuta, la debutul sezonului gripal, se mențin în perioada următoare. Deciziile de suspendare a orelor de curs pe o perioada limitata de timp se vor aplica punctual. De asemenea, în urma analizei solicitărilor transmise de medicii de familie și centralizate de Direcțiile de Sănătate Publica, Ministerul Sănătății a demarat procedurile pentru a achiziționa suplimentar un număr de aproximativ 25.000 de doze de vaccin.
„Este îmbucurător faptul ca numărul persoanelor din categoriile de risc au ales să se vaccineze în număr mai mare în acest sezon, astfel încât din cele 1.300.000 de doze achiziționate inițial de Ministerul Sănătății mai sunt la medici de familie aproximativ 24.000. Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei, de aceea am decis să suplimentăm numărul de vaccinuri gripale pentru a oferi protecție unui număr cât mai mare de persoane din categoriile de risc, pentru care asigurăm vaccinarea gratuită. Vom urgenta procedurile de achiziție și estimăm că săptămâna viitoare poate începe distribuirea acestora către medicii de familie”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Populației îi este recomandat să aplice cu rigurozitate a recomandările specialiștilor pentru evitarea îmbolnăvirilor şi a răspândirii virusului gripal:
- Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare;
- Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
- Respectarea etichetei tușei și strănutului (utilizarea de batiste de unica utilizare sau tuse/strănut la nivelul parții interne a articulației cotului);
- Igiena adecvată a mâniilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
- Purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mănuși, halate) de către vizitatori și personalul medical;
- Continuarea vaccinării antigripale.
În funcție de situația epidemiologică, unitățile sanitare sunt responsabile să limiteze accesul vizitatorilor în spitale, în special în secțiile cu risc crescut.