Sindicatele din bănci se pregătesc pentru concedierea a până la 12.000 de angajaţi, respectiv 25% din salariaţi din sectorul bancar, din cauza taxei pe lăcomiei aplicate activelor bancare, susţine preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Asigurări şi Bănci (FSAB). „Avem informaţii că 25% din angajaţii sistemului bancar ar urma să fie disponibilizaţi dacă ordonanţa care a introdus taxa pe active va rămâne în forma actuală. Am început deja negocieri pentru a ne asigura că se vor lua măsuri pentru ca oamenii afectaţi să poată trece mai uşor peste eventualele restructurări masive”, a declarat Paraschiv Constantin, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Asigurări şi Bănci (FSAB), pentru profit.ro. El estimează că este o decizie intempestivă şi generalizată la nivelul întregi pieţe, urmând să aibă loc „disponibilizarea a 25% din cei circa 65.000 de angajaţi din sistem”, care ar afecta 10-12.000 de oameni.