Senatorii vor dezbate o propunere de lege pentru eliminarea pensiilor de serviciu, de care beneficiază militarii, polițiștii, magistrații, diplomații și aviatorii, dar și funcționarii publici, parlamentari sau personalul cu statut special. Parlamentarii care au inițiat legea susțin, în expunerea de motive, că cele 5 milioane de pensionari din România, cărora li s-a calculat pensia conform contribuției și au un venit mediu lunar de 1.100 de lei dezaprobă, într-un procent de peste 80% (conform sondajelor invocate), veniturile acestor pensionari din sistemele de ordine publică, care au, în medie, între 4.000 lei și 17.000 lei cuantumul pensiei. Un alt motiv invocat este cheltuiala de la bugetul de stat cu plata pensiilor de serviciu, în cuantum de aproximativ 1 miliard de euro anual, care ar însemna aproximativ jumătate din deficitul înregistrat de fondul de pensii. Opt acte normative vor fi modificate, conform acestui proiect de lege, pentru eliminarea articolelor referitoare la pensiile de serviciu. Proiectul de lege va fi dezbătut mai întâi la Senat, apoi în plenul Camerei Deputaților, pentru votul final.