Respectarea regulilor de circulație rutieră continuă să fie o necunoscută pentru unii șoferi. Au simțit-o pe pielea lor doi conducători auto, care au avut ,,neșansa” să fie opriți de polițiști la un simplu control de rutină. Astfel, polițiștii din Adjud au oprit în trafic un ansamblu format dintr-un autoturism și o remorcă, condus pe raza municipiului, de către un bărbat de 53 de ani, din oraș. În urma verificărilor specifice desfășurate s-a constatat că masa totală maximă autorizată a ansamblului de vehicule este de 4080 de kg iar bărbatul în cauză a condus ansamblul pe un drum public, având permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul. Prin urmare, bărbatul s-a ales cu dosar penal. Un alt șofer de 56 de ani, de fel din comuna Vizantea – Livezi, a fost depistat în trafic pe DN 2L, de către polițiștii orașului Panciu, în timp ce conducea un autoturism cu care tracta o remorcă, deținând permis de conducere necorespunzător pentru ansamblul de vehicule condus. Și acest bărbat s-a ales cu dosar penal.