Sirenele de alarmare publică nu sună nici în luna iunie, în județul Vrancea

În contextul situațiilor de urgență din țară generate de manifestarea fenomenelor hidro-meteorologice periculoase, în cursul zilei de astăzi nu vor fi verificate sirenele de alarmare publică. În această perioadă, utilizarea sirenelor se va realiza doar în situații reale în care este necesară dispunerea de măsuri de autoprotecție pentru populație. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Anghel Saligny”, derularea ,,exercițiului național „Miercurea Alarmelor” va continua din luna iulie, în prima zi de miercuri, de la ora 10.00. Testarea a fost lansată de IGSU încă de acum doi ani și este destinată verificării sistemului de alarmare a populației despre iminența unui pericol și, implicit, dezvoltării reacției cetățenilor în situații de protecție civilă.Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia prin intermediul sirenelor electrice şi electronice sunt dezastrele naturale și calamitățile, care pun în pericol viaţa persoanelor. Pompierii vrânceni asigură populația asupra necesităţii şi utilităţii derulării permanente a acestor antrenamente lunare”. Reamintim că nici luna trecută exercițiul nu s-a desfășurat, pentru că atunci când este sărbătoare, nu se aplică regula de alarmare în prima zi de miercuri a fiecărei luni. Și cum miercuri a fost 1 Mai – Ziua Internaţională a Muncii – pompierii vrânceni nu au dat drumul sirenelor.

Știri despre: , ,